Implantul dentar este considerat ca fiind un tratament eficient și de succes. Chiar dacă s-a ajuns la o modalitate de a crea o bună osteointegrare a implantului, acesta însă nu este ultimul obiectiv al unui medic dentist. Un tratament cu implante dentare necesită o estetică gingivală de succes, pe lângă funcționarea implantului și stabilitatea acestuia.

Evoluția stomatologiei restaurative a făcut ca implantul dentar să devină o parte integrală a unui plan de tratament. Conceptele recente ale implantologiei orale nu sunt restricționate la nevoile uzuale, dar au evoluat către corecția cosmetică și estetică, în mare parte pentru a ridica stima de sine și încrederea individului. Așa cum predictibilitatea unui implant s-a demonstrat a fi indubitabilă, atingerea unei rate de succes în stabilitatea primară nu mai este o grijă, succesul estetic al terapiei cu implant dentar a devenit o preocupare majoră în ziua de astăzi.

De obicei, dinții din zona estetică a maxilarului anterior se extind de la primul premolar de parte stângă, până la primul premolar de parte dreaptă, dar în unele circumstanțe zona estetică se poate extinde și până la primul molar.

Estetica implantară este determinată de aparența țesutului moale peri-implantar, încluzând de asemenea și forma papilei. Mentenanța papilei interdentare și a înălțimii osului conform implantului a devenit o provocare în terapia restaurativă cu implante dentare. Prezența sau absența papilei interdentare asociate cu multiplele implanturi adiacente poate fi afectată de cantitatea de os alveolar pierdut în timpul înserării implanturilor, de distanța dintre implanturile adiacente, poziția acestora în relație cu dinții vecini, precum și conturul subgingival al implantului.

În implantologia modernă, multe tehnici chirurgicale și non-chirurgicale au fost introduse pentru a atinge rezultate optime în prezervarea și regenerarea papilei interdentare.

În literatură și în studiile recente se poate spune că prezența papilei este afectată de nivelul crestei alveolare din spațiul interdentar și relația dintre dimensiunea verticală a spațiului interdentar, precum și de prezența papilei.

Managementul țesutului moale este unul din factorii care au un impact puternic a rezultatului estetic final, cu nevoia de a armoniza culoarea și conturul țesutului adiacent.

Studiile recente au demonstrat că integritatea, înălțimea osului alveolar și nivelul țesutului moale pot afecta rezultatul final. Resorbția osulului de 3-4 mm apare în primele 6 luni post-extracțional, compromițând nivelele de țesut osos și moale pentru implant, ulterior ducând către pierderea papilei peri-implantare.

Prin urmare, cel mai eficace ar fi să recreăm papila ce previne și pierdea osului adiacent atunci când extragem un dinte. Pentru înlocuirea unui singur dinte, nivelul osului interproximal ajută la menținerea papilei. Extracția atraumatică a fost realizată cu un clește și un periotom, fără a dăuna osului înconjurător, urmată de inserarea imediată a implantului. Studiile au inclus evidența a 106 potențiale situri implant, care au măsurat nivelul papilei interdentare și înălțimea marginii gingivale. Rezultatele au evidențiat că implantele inserate minim invaziv au avut un scor superior în comparație cu alte tehnici, făcându-l cel mai de succes tratament.

Încă de la începutul secolului XXI, inserarea implanturilor fără incizii și decolări a fost sugerată ca o modalitate de tratament pentru preservarea țesutului moale și pentru a mări satisfacția și confortul pacientului.

Alte studii demonstrează că inserarea implantului postextracțional reduce resorbția alveolară. În plus, aceste proceduri chirurgicale permit o mai bună reabilitare orală, deoarece facilitează morfologia conturului osos și o mai bună acuratețe a componentelor protetice implantare, ce mențin angulația dintelui natural.

În alte studii s-a demonstrat că inserarea implanturilor cu decolare a mucoasei poate influența negativ rezultatul estetic final, mai ales în zona maxilarului anterior.

În etapele prechirurgicale de tratament, orice manoperă de grefare a țesutului trebuie să fie realizată înainte sau după inserarea implantului, depinzând de prezența sau absența țesutului keratinizat.

În urma a numeroase teste și studii, s-a ajuns la concluzia că inserarea imediată a implantului minim invaziv după pierderea dintelui în zona maxilarului anterior este considerat tratamentul estetic cel mai bun, în comparație cu tehnicile de elevare mucozală. Mărimea și lungimea papilei din spațiul crestal interproximal este legată direct proporțional în ambele sensuri.